Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la o locuinţă din comuna Giroc, judeţul Timiş, aflată la doar doi kilometri de Timişoara. Cauza incendiului este un scurtcircuit electric, provocat de câinele familiei care a ros un cablu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” al judeţului Timiş, incendiul a izbucnit, vineri seară, la o locuinţă din comuna Giroc.
”Incendiul s-a produs în urma unui scurt circuit electric, provocat de câinele care a ros cablul electric”, au transmis pompierii.
La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autosanitară.
În urma incendiului nu au existat victime.
Sursa: News.ro