Câteva zeci de persoane au fost evacuate, miercuri seară, în urma unui incendiu care a cuprins un apartament situat într-un bloc cu zece etaje din Pitești.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, incendiu a izbucnit într-un apartament de la etajul șase al blocului situat în centrul municipiului.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale, la fața locului fiind trimise și mai multe ambulanțe. Cei mai mulți locatari s-au autoevacuat, alții au fost ajutați să iasă din bloc de echipele ISU Argeș, scrie Agerpres.
Intervenția popmpierilor a fost îngreunată de faptul că incendiul s-a declanșat la etajul şase, iar scara cu care era dotată mașina se putea ridica doar până la cinci. De asemenea, maşinile de intervenţie au ajuns cu greu la blocul afectat din cauza maşinilor parcate pe strada îngustă.
Conform primelor informaţii, focul a izbucnit de la o candelă din apartamentul unor pensionari.
Proprietarul apartamentului în care a izbucnit incendiu a suferit arsuri ușoare și a avut nevoie de îngrijiri medicale.