Video Incendiu cu scandal în Capitală: Vecinii și bărbatul din apartamentul căruia au izbucnit flăcările s-au luat la ceartă în plină stradă

Data actualizării: Data publicării:
masina smurd cu 112 pe ea vazuta din lateral
Sursa foto: DSU

Un incendiu a izbucnit, luni, într-un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc din Sectorul 1 al Capitalei. Incendiul a fost lichidat și nu au fost persoane rănite, însă vecinii s-au luat la ceartă cu bărbatul care locuia în respectivul apartament și a fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru a calma spiritele.

Incendiul a izbucnit în bucătăria unui apartament dintr-un bloc cu trei etaje situat pe strada Simu Anastasie, din București. De vină ar fi fost o lumânare, lăsată aprinsă de bărbatul care locuia cu chirie în apartamentul cu pricina. 

Indignați de faptul că focul le-a afectat locuințele, vecinii bărbatului s-au luat la ceartă cu acesta și s-au îmbrâncit în fața blocului. În cele din urmă, bărbatul a devenit recalcitrant și a fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru a-l imobiliza și pentru a calma spiritele.

Din fericire nimeni nu a fost rănit, nici în timpul incendiului, nici în timpul scandalului.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri