Încă un transport de ajutoare umanitare a plecat din România spre Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Convoi ISU cu ajutoare pentru Ucraina.
Încă un transport de ajutoare umanitare a plecat din România spre Ucraina. Foto: ISU

Încă un transport de ajutoare umanitare transmis de România a plecat, luni, din Piatra Neamț, spre Vama Siret.

Transportul conține materiale de bază, de strictă necesitate asigurate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS).

În același punct de graniță au ajuns deja mai multe tipuri de produse alimentare din stocurile Rezervei Naționale, care au fost deja donate autorităților ucrainene.

Asemenea celorlalte acțiuni umanitare internaționale derulate în ultimele zile, sprijinul oferit luni de statul român s-a realizat în urma colaborării eficiente și continue a tuturor reprezentanților care fac parte din grupurile de lucru, implicați în Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, informează Guvernul.

Platforma este un instrument de integrare eficientă a eforturilor de acordare a asistenței umanitare cetățenilor ucraineni.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri