În noaptea dintre ani, taximetriştii au crescut brusc tarifele
Data publicării:
După spectacolul de Anul Nou din Piaţa Constituţiei, cu greu bucureştenii au mai găsit un taxi pentru a se intoarce acasă.
Oamenii au fost nemulţumiţi de faptul că taximetriştii au pretins de la început o sumă fixă, mai mare decât ar fi făcut în mod normal cursa respectivă. De exemplu, şoferii au cerut pentru un drum până la Baba Novac 40-50 de lei, iar până la Maior Coravu 30 de lei.
Taximetriştii se apără şi spun că altele sunt motivele pentru care i-au refuzat pe unii dintre clienţi. „Sunt beţi şi nu prezintă garanţie, credeţi-mă”, a spus un şofer.
Nici când au sunat la dispeceratele companiilor de taximetrie, oamenii nu au avut prea mult succes, astfel că sute de bucureşteni au ales să meargă cu metroul sau cu mijloacele de transport în comun către case.