Un șofer din județul Bistrița-Năsăud, care s-a urcat beat la volan și a lovit o mașină în timp ce încerca să parcheze, a sunat singur la poliție ca să se denunțe.
Bărbatul de 44 de ani, din Sîngeorz-Băi, s-a urcat la volan după ce a băut bine, iar când a vrut să parcheze, a tamponat o mașină staționată, aflată în raza lui de acțiune. Șoferul a dat dovadă de simț civic și a sunat la poliție pentru a se denunța, relatează Bistrițeanul.
Echipajul sosit la fața locului l-a testat și a constatat că șoferul avea o alcoolemie de peste 1 mg/l.
„La fața locului, apelantul a fost identificat ca fiind în vârstă de 44 de ani, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 1,02 mg./l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.
Bărbatul are dosar penal.