În același loc, după câteva ore, o echipă Digi24 a surprins alți hoți de combustibil

Data publicării:
furt carburant-1

Cum se fură carburant în Romania? Cu găleata, direct din trenul aflat în mers. O echipă Digi24 a filmat astăzi la marginea Braşovului dovada unui fenomen despre care toată lumea pare să ştie, doar oamenii legii nu. Cel puţin şase bărbaţi deschid robineţii cisternelor şi îşi umplu găleţile, sub privirile impasibile ale angajaţilor Grup Feroviar Român, care asigurau transportul. În zonă nu era niciun poliţist, iar reprezentanţii companiei feroviare nu au dorit să comenteze incidentul.

Cu o dexteritate care trădează un exerciţiu îndelungat, un tânăr agaţă găleata de rezervorul vagonului, nu zăboveşte mult şi schimbă locul din care fură combustibilul. În acest timp, angajaţii care ar trebui să supravegheze transportul par să nu observe evidenţa.

În doar câteva secunde, lângă cisternele cu combustibil se aliniază cel puţin alţi cinci bărbaţi. Toţi cu găleţile în mână. Par antrenaţi, fură chiar în timp ce trenul merge.

Scenele par ireale. La un moment dat, când trenul prinde viteză, unul dintre hoţi pare să facă semne macanicului de locomotivă să încetinească. În tot acest timp, angajaţii Grup Feroviar Român au o singură reacţie. Când observă că sunt filmaţi, ei atrag atenţia hoţilor.

Abia atunci trenul prinde viteză iar hoţii se răspândesc, însă nu pentru mult timp. O echipă Digi24 se întoarce să filmeze în zona împânzită de cei care ceva mai devreme goleau rezervoarele vagoanelor, iar hoţii sunt din nou pe teren.

Transportul era asigurat de Grup Feroviar Român. Niciun oficial din companie nu a dorit să comenteze situaţia. Au vorbit însă reprezentanţii transportatorilor feroviari din România, care au folosit cuvinte dure.

Poliția Feroviară, din păcate, are doar un rol de figurație în subiectul ăsta. Sunt zone unde se acționează cu predilecție, se fură în mod sistematic de 20 de ani”, a spus George Buruiană, directorul Asociației Transportatorilor Feroviari, pentru Digi24.

În faţa imaginilor şi a acuzaţiilor, adjunctul şefului Poliţiei Feroviare Braşov are un răspuns standard.

„La momentul de față noi nu avem nicio sesizare că s-ar fura din vagoane”, a spus Ionel Ungureanu.

Un alt incident similar a fost surprins de cameramanii Digi24 duminica trecută şi nu pe câmp, ci chiar în gara din Constanţa. Mai mulţi bărbaţi furau nestingheriţi combustibil din vagoanele unui tren. Niciun poliţist nu era în zonă.

După ce au văzut imaginile filmate de Digi24, cei de la Poliţia Transporturi au început o anchetă.

Chiar dacă nu recunosc, autorităţile par neputincioase în faţa acestui fenomen. În medie, un singur poliţist ar trebui să păzească peste 40 de kilometri de cale ferată, imposibil, în condiţiile în care de multe ori hoţii fac legea în zonele în care atacă trenurile de marfă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...