Imagini din celulă, publicate online. Deținuții din Galați s-au filmat cu un telefon mobil

Data publicării:
penitenciar galati

Imaginile au fost filmate într-o celulă a penitenciarului Galaţi sâmbăta trecută. Înregistrarea a fost publicată pe internet chiar de condamnaţii care au vrut să le arate rudelor din libertate cum e viaţa în spatele gratiilor.

Când au aflat de aceste imagini, mai-marii închisorii au anunţat că vor declanşa un control, ca să-i identifice pe deţinuţi. Însă acesta este doar cel mai recent caz dintr-o serie întreagă de condamnaţi care aspiră la celebritate, din penitenciar.

Săptămâna trecută, unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai lumii interlope din Bucureşti a fost prins că purta conversaţii din celulă, prin intermediul unei pagini de socializare. Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu, are de executat 25 de ani pentru omor deosebit de grav. El este încarcerat la penitenciarul Rahova şi a fost descoperit de gardieni chiar în timp ce se pregătea să mai publice câteva imagini din închisoare.

Comandantul penitenciarului a ordonat deja o anchetă.

Un alt caz celebru este cel al fraţilor Ioan şi Vasile Balint, cunoscuţi şi drept fraţii Cămătaru. Procurorii spun că aceştia ar fi transmis din celulă ordine către locotenenţii lor din libertate, folosindu-se de telefoane inteligente.

Din când în când, Sile şi Nuţu Cămătaru mai publicau şi fotografii din penitenciar, pe reţelele de socializare.

Percheziţiile inopinate au fost până acum singura metodă a gardienilor de a combate acest fenomen. Însă rezultatele au demonstrat eşecul controalelor.

În primele 6 luni ale acestui an, în închisori au fost găsite peste 5.600 de telefoane. Dacă ţinem cont că după gratii în România se află 33.000 de persoane, un calcul simplu demonstrează că unul din şase deţinuţi a avut un telefon mobil anul acesta.

Prin urmare, administraţia penitenciarelor vrea să schimbe strategia. 25 din cele 47 de închisori din România vor fi dotate cu sisteme de bruiaj GSM.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei