VIDEO | Imagini de pe camerele de supraveghere cu accidentul produs de Mario Iorgulescu. Șoferul nevinovat a murit pe loc
Data actualizării: Data publicării:
Au apărut imagini cu mașina condusă cu o viteză uriașă, duminică, de Mario Iorgulescu. Fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal a provocat un accident extrem de grav duminică, în urma căruia un tânăr a murit. Iar starea lui Mario Iorgulescu, s-a agravat în ultimele 24 de ore, au anunțat medicii. Din imagini se vede cum mașina condusă de Iorgulescu, pe lângă viteza amețitoare cu care circula, ar fi trecut și pe roșu.
„Referitor la starea pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias, vă precizăm că aceasta a suferit o agravare în ultimele 12 ore, necesitând intensificarea măsurilor de suport a funcțiilor vitale”, se arată într-un comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță.
Mario Iorgulescu a fost adus duminică, 8 septembrie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, după ce a fost implicat într-un grav accident rutier.
Duminică, aflat la volanul unui autoturism marca Aston Martin, el a a pierdut controlul asupra volanului pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.
Acul vitezometrului s-a oprit la 240 km/h, spun surse din poliție. Nu este sigur însă că mașina lui Iorgulescu avea această viteză. Se mai întâmplă, în cazul accidentelor rutiere, ca acul vitezometrului să meargă până la viteza maximă și să se oprească la capăt.