Cu astfel de cazuri se confruntă aproape zilnic dispecerii de trafic de pe linia de cale ferată Bucureşti - Constanţa. În loc să urmăreasca totul pe monitoare, trebuie sa se descurce cu informații trasmise pe hârtie, ca acum 100 de ani. Din cauza furturilor, sistemul electronic de monitorizare nu mai funcționează.
Reporterul Digi24 a mers în gara Săruleşti, unde aproape toate echipamentele din zonă au fost furate. Din cauza furturilor, acum, fiecare tren care trece prin această zonă trebuie să oprească. Sunt cel puţin șase minute în plus între două staţii. Iar între Capitală şi Constanţa sunt 16 staţii, ceea ce înseamnă o întârziere de peste 100 de minute pentru fiecare tren.
Hoţii nu sunt deloc pretenţioşi. Fură orice pot desface, rupe sau tăia rapid. Nici dispozitivele de siguranţă, cum ar fi mecanismele de la macazuri, nu le scapă. S-a ajuns chiar în situaţia în care unele şine să nu mai poată fi utilizate, pentru că s-au furat până şi legăturile care odată ţineau şinele pe traverse.
Promisiuni
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a promis că liniile vor fi păzite cu ajutorul jandarmilor. Nu a reuşit până acum. „Suntem în proces de stabilire a modului în care facem acest lucru”, declara ministrul la 28 martie. Jandarmeria Română abia a întocmit un proiect pe care l-a transmis Ministerului Transporturilor. „V-am dat deadline luna mai. Şi mă ţin de cuvânt. Luna mai, să relansăm inclusiv rapidul Bucureşti – Constanţa”, a promis ministrul.
Relu Fenechiu promitea însă alt termen în urmă cu mai bine de două luni, la Digi24. „Promit tuturor că în două luni maxim. Sper că şi mai repede, dar acum sunt problemele cu aceste zăpezi, pe această linie se va merge cu viteza cu care poate trenul să meargă”, declara ministrul la 19 ianuarie.
Până la rezolvarea problemelor, călătorii vor parcurge cei 225 de kilometri dintre Bucureşti şi Constanţa chiar mai încet ca în anul 1989, cu cel mult 20 de kilometri la oră pe unele porţiuni. Iar angajaţii CFR vor coordona traficul feroviar direct de pe şine.