Greva generală la metrou şi RATB a fost amânată pentru 14 octombrie

Data publicării:
523beb2695f9cf5f6d000000

„Ca urmare a negocierilor începute pe data de 18 septembrie, între reprezentanţii Federaţiei din Trasporturi, Transloc şi Servicii Publice ATU - România şi echipa guvernamentală, dar în primul rând din respect pentru cei peste 700.000 de călători care folosesc zi de zi metroul bucureştean, greva propriu-zisă de la metrou anunţată pentru data de 30 septembrie 2013 se va amâna până pe data de 14 octombrie 2013. În acest timp negocierile vor continua şi sperăm că se vor găsi şi soluţii”, a spus Ion Rădoi.

Liderul sindical a precizat că şi greva de solidaritate de la RATB a fost amânată tot până în 14 octombrie.

Sindicaliştii Metrorex l-au abordat pe premierul Victor Ponta, miercuri, pe şantierul Magistralei 5, şi i-au solicitat să îi primească la Guvern pentru a discuta despre indexarea salariilor, spunându-i că nu dispune de toate datele şi că îi vor prezenta ei situaţia corectă.

Victor Ponta a arătat că declanşarea grevei la metrou nu ar fi un gest corect şi de bun-simţ, în condiţiile în care Metrorex beneficiază de subvenţii de la buget, respectiv din încasările strânse de la toţi românii, nu doar de la bucureşteni.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, declara, în 20 septembrie, că a avut o discuţie cu reprezentanţii Metrorex pe subiectul protestului organizat în Capitală şi a estimat că se va stinge conflictul în urma negocierilor purtate cu Ministerul de Finanţe.

Sindicaliştii anunţau în 4 septembrie că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atât la metrou, cât şi la RATB.

Aceştia cer modificarea legislaţiei sociale în vigoare şi reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

În 17 septembrie, angajaţii de la metrou au fost în grevă de avertisment, activitatea fiind oprită între orele 04.00 şi 06.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri