Grav accident în Cluj-Napoca. O femeie a murit după ce a fost lovită de mașina unui cetățean finlandez, care a fugit de la fața locului
Data actualizării: Data publicării:
Grav accident în Cluj-Napoca. O femeie a murit după ce a fost acroșată pe trotuar de o mașină condusă de un cetățean finlandez. Acesta se afla sub influența alcoolului și a fugit de la locul accidentului. Bărbatul este acum în arest la domiciliu.
Măriuța Pop, jurnalist Digi24: Incidentul s-a petrecut vineri seara, pe strada Romul Ladea dintr-un cartier rezidențial din Cluj-Napoca. O femeie de 45 de ani mergea regulamentar pe trotuar, moment în care o mașină a părăsit carosabilul și a lovit-o din plin iar aceasta a decedat pe loc.
Șoferul a fugit de la locul accidentului, a fost urmărit ulterior de un cetățean care a sunat la poliție. Oamenii legii l-au găsit la scurt timp și i-au dat fiola, stabilind că acesta avea 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat și că este vorba de un cetățean finlandez.
L-au reținut pentru 24 de ore, i s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Judecătoria Turda a stabilit să rămână în arest la domiciliu.