George Becali a anunţat agentul supraveghetor al secţiei de deţinere, în 1 august, că într-o pereche de pantaloni a găsit două bancnote de câte 500 de euro.
În urma sesizării a fost întocmit un raport de eveniment, iar la nivelul Penitenciarului Jilava a fost declanşată o anchetă internă, pentru a se stabili cum au ajuns banii în buzunarul pantalonilor lui George Becali.
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Monica Pană, a declarat că la data de 1 august „o persoană privată de libertate aflată în custodia Penitenciarului Jilava a anunţat că a găsit în buzunarul unui obiect de îmbrăcăminte două bancnote, pe care le-a predat agentului supraveghetor”, scrie Mediafax.
În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.
Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.