Emoţiile pentru familia siamezelor născute vineri la Braşov au luat sfârşit marţi, după finalizarea cu bine a intervenţiei de separare a lor. Copilele au fost operate la Spitalul Marie Curie din Bucureşti.
ACTUALIZARE ora 12:30 Intervenţia de separare a celor două fetiţe - Elena şi Maria - s-a încheiat. „Fetiţele sunt norocoase”, a spus medicul care a coordonat intervenţia.
Cele două fetiţe au fost detubate şi urmează o evoluţie postoperatorie normală, a declarat medicul Radu Spătaru, de la Spitalul Marie Curie, care a participat la operaţia celor două surori.
„Au fost nişte chestiuni de ordin tehnic care au fost depăşite cu bine. Ieri (luni - n.red.), cele două fetiţe au fost supuse unor evaluări cardiologice, pediatrice, radiologice. Astăzi, am început să operăm la 10:45, iar operaţia s-a terminat la 12:30. A decurs foarte bine din fericire, fetiţele sunt norocoase.
Ele erau unite prin partea inferioară a sternului. Intervenţia a decurs fără incidente. Domnul doctor a detubat fetiţele, ele nu mai sunt dependente de aparate. Două zile după operaţie sunt dificile, dar suntem încrezători.
E vorba de un tip particular de siamezi, xifopagi, care împart o parte din ficat, deci apendicele xifoid. Previziunile sunt foarte bune. Nu există anomalii congenitale care să umbrească evoluţia. E în regulă, RMN fetal ne-a arătat că structura hepatică este normală, ne aşteptăm la o evoluţie bună. În privinţa răsucirii celor două fetiţe ne-am făcut temele; mare parte din aceşti nou-născuţi mor înainte de naştere din cauza mişcării celor doi feţi; se produc ocluzii, necroze, dar în privinţa lor, această răsucire nu a creat probleme”, a declarat Radu Spătaru.
VIDEO: Medicul Radu Spătaru
Gemenele, care erau unite în zona abdomenului, au ajuns luni la Bucureşti, cu ambulanţa. O mătuşă, dar şi echipa de specialişti, au stat tot timpul lângă incubatorul în care au fost transportate copilele.
Fetiţele au fost aduse la Spitalul Marie Curie din Capitală luni dimineaţă, fiind preluate imediat de cadrele medicale. Micuţele au fost supuse mai multor investigaţii, iar în urma evaluării medicii au decis că ele vor fi operate.
Siamezele au venit pe lume vineri dimineaţa, prin operaţie de cezariană. Ele cântăresc împreună peste patru kilograme şi au luat nota 9 la naştere.
La rugămintea mamei, medicul care a urmărit sarcina şi a asistat la naştere va fi naşul copilelor. „Desigur că în urma acestor luni de monitorizare se leagă o oarecare prietenie între tine şi familie, lucru care uneori se concretizează în faptul că eşti foarte implicat, ajungând la un moment dat să te implici şi în viaţa spirituală a copiilor pe care-i aduci pe lume”, spune Mohamed Dimassi, medicul ginecolog de la Maternitatea Braşov.