Frații copilului pe care mama lui l-ar fi omorât în bătaie, internați într-un centru de primire de urgență

Data publicării:
copil abuzat
Foto: Shutterstock

Cei doi frați ai băiatului din Cluj-Napoca omorât în bătaie de mamă, de 9, respectiv 12 ani, au fost internați, duminică, într-un centru de primire în regim de urgență al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Cluj, unde vor primi consiliere psihologică.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Cluj, Alina Chiorean, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că cei doi frați sunt afectați emoțional, iar reprezentanții instituției ar putea face demersuri pentru decăderea din drepturile părintești a mamei care a fost reținută.

Cei doi frați, un geamăn rămas în viață în vârstă de 9 ani și un altul de 12 ani, au fost aduși de un echipaj de Poliție la Centrul de primire în regim de urgență Gavroche din Cluj-Napoca, urmare a violenței în familie, soldat cu decesul unui copil de 9 ani. Cei doi copii sunt afectați emoțional de ceea ce s-a întâmplat, iar drepturile părintești au fost delegate directorului general al DGASPC Cluj până vom face propuneri către instanță vizavi de rămasul copiilor în sistem și exercitarea drepturilor părintești. Probabil colegii mei vor face și propunere de decădere din drepturile părintești a mamei, care a fost reținută”, a spus Chiorean.

Potrivit acesteia, celor doi frați li se oferă suport emoțional și se va lucra cu ei și pe partea de consiliere psihologică.

Înainte de a fi aduși la centrul nostru, copiii au fost consultați la UPU unde s-a constatat că cel de 9 ani, geamănul celui decedat, prezintă și el urme de echimoze pe torace și membre”, a subliniat purtătorul de cuvânt al DGASPC Cluj.

Alina Chiorean a precizat că în urmă cu patru ani, cei trei frați au mai fost în sistemul de protecție, fiind crescuți în sistemul de asistență maternală, după care au fost redați mamei.

Am ajutat-o pe mamă, a fost monitorizată reintegrarea, a fost ajutată și de Primărie cu o locuință socială, dar și de o fundație”, a afirmat Alina Chiorean.

Centrul de primire a copilului în regim de urgenţă Gavroche asigură servicii de primire şi găzduire temporară, asistentă medicală şi îngrijire, suport emoţional şi după caz, consiliere psihologică, educare, reintegrare familială şi comunitară având un număr de 12 locuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”