FOTO. Familie rănită la mall de un tavan care a căzut. Printre răniți, un copil de 1 an
Data actualizării: Data publicării:
Incident intr-un mall din Vaslui. O familie care a ieșit să ia masa în oraș a ajuns de urgență la spital. Trei persoane, între care un copil de un an, un bărbat și o femeie de 36 de ani, au fost rănite după ce o bucată de tavan s-a prăbuşit peste ei.
GALERIE FOTO (Clic pe prima fotografie pentru a le vedea pe toate celelalte): ISU Vaslui
Incidentul a avut loc într-un restaurant dintr-un centru comercial. Victimele au suferit răni grave și au fost transportate de urgență la Spitalul Județean Vaslui. Bărbatul și copilul au leziuni în zona capului, iar femeia are contuzie cervicală. Acum se află sub supravegherea cadrelor medicale.
Mai mulţi angajaţi ai centrului comercial au suferit atacuri de panică. Circa 150 de persoane care se aflau în complexul comercial au fost evacuate,
La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, două echipaje SMURD şi o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Tavanul fals a căzut pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.