FOTO. Imagini impresionate din unităţile militare. Cei trei militari morţi în accident, omagiaţi azi
Data actualizării: Data publicării:
CAMION RĂSTURNAT. Un camion vechi, de aproape 30 de ani, i-a dus în prăpastie pe cei 13 militari care aseară se întoarceau din misiune de la Cincu. Chiar ministrul apărării recunoaşte că maşina era veche, dar nu poate confirma şi declaraţia de-aseară a ministrului de interne, Carmen Dan, care spunea că, potrivit şoferului, camionul ar fi rămas fără frâne. Oficialii din armată susţin că la momentul accidentului, camionul era cu verificările tehnice la zi. Autorităţile vor încerca să scoată maşina din râpă cu ajutorul unor macarale.
Cei trei militari care au murit aveau între 32 şi 40 de ani. Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan. Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader avea 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008. Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Vineri, cei trei militari au fost omagiaţi în unităţile militare din ţară. Cea mai apăsătoare ceremonie, însă, a fost la Câmpulung Muscel, în curtea Batalionului 30 Vânători de Munte, din care făceau parte cei trei.