În urma reconstrucţiei a fost păstrată faţada originală, cu elemente arhitecturale din 1912, când a fost deschis hotelul, însă interiorul a fost reconstruit de la zero.
Hotelul are 60 de apartamente care se adresează turiştilor care vor să se cazeze pe termen lung. Apartamentele au suprafeţe între 38 şi 50 de metri pătraţi, iar gradul de confort este de patru stele.
Lucrările de amenajare nu sunt finalizate complet, pentru că la începutul anului viitor se va deschide berăria Gambrinus şi un restaurant, care va fi amplasat la etajul 6. Tot anul viitor vor fi funcţionale şi sălile de conferinţe.
„Targetul nostru sunt expaţii, persoane din corpul diplomatic, dar şi turişti. Estimăm venituri de 1,5 milioane de euro în primul an de funcţionare”, a declarat miercuri la deschiderea hotelului directorul Hercesa România, Mauricio Mesa Gomez.
Clădirea în care funcţionează hotelul găzduieşte deja Institutul Cultural Spaniol Cervantes şi o librărie Humanitas.
Hotelul Cişmigiu, numit iniţial Palace, a fost construit în anul 1912, şi avea 200 de camere. În anul 1948, când a fost naţionalizat, numele i-a fost schimbat în Hotel Cişmigiu.
După 1990, hotelul a fost transformat în cămin pentru studenţi, iar cinci ani mai târziu clădirea a fost închisă, fiind într-o stare avansată de degradare.
Hercesa, o companie spaniolă cu afaceri în domeniul imobiliar şi industrial, a cumpărat clădirea în anul 2005, iar lucrările de renovare au început în 2009.