Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi. DSP face anchetă epidemiologică

Data actualizării: Data publicării:
Pediatric examination of a child with a stethoscope. Little boy and pediatrician.
Tuberculoza este o boală contagioasă, care se transmite pe cale respiratorie. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, transmit reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică. Ancheta epidemiologică este în plină desfăşurare.

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi au transmis, joi seară, că au identificat un focar de tuberculoză la o unitate de învăţământ în regim privat din Iaşi, precizând că ancheta epidemiologică este în plină desfăşurare şi, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, reprezentanţii Dispensarului TBC fac toate eforturile pentru a identifica şi reduce focarul de infecţie, conform News.ro.

Tuberculoza este o boală contagioasă, care se transmite pe cale respiratorie, prin secreţiile rezultate din tusea persoanei bolnave care sunt aerosolizate în spaţii închise sau insuficient ventilate.

Pentru prevenirea infecţiei este necesar ca orice persoană care are simptome respiratorii precum tuse, secreţii nazale, strănut să poarte o mască de protecţie atunci când este în prezenţa altor persoane, mai ales în prezenţa copiilor, să meargă la medicul pneumolog şi să se investigheze imediat ce aceste simptome apar. Totodată, igiena mâinilor şi a încăperilor, aerisirea frecventă şi evitarea aglomerării încăperilor sunt măsuri importante în reducerea riscului de infecţie.

”Este important să precizăm ca tuberculoza este şi, din păcate, rămâne una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică în România şi în judeţul Iaşi iar rolul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie reprezintă un pilon important în această luptă continuă cu tuberculoza. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, prin specificul său şi având în componenţă Dispensarul TBC, rămâne singura unitate care are metodele şi pregătirea pentru a lupta cu această patologie”, a arătat sursa citată.

Medicii au adăugat că educaţia sanitară este foarte importantă pentru prevenirea unor astfel de situaţii: vaccinarea BCG, controlul simptomelor şi consulturile preventive

”Cazurile de tuberculoză apărute în unităţi de învăţământ reprezintă o urgenţă şi o prioritate în rigurozitatea anchetei epidemiologice şi fac parte din diligenţele pe care le face Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, prin prerogativele sale, experienţa şi pregătirea colegilor medici pneumologi”, au mai transmis reprezentanţii spitalului.

Presa locală a relatat în cursul zilei de joi că un copil şi un adult de la o grădiniţă privată din comuna Rediu au fost diagnosticaţi cu tuberculoză.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri