Firea explică refuzul autorizării protestului românilor din diaspora

Data publicării:
firea fb

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că a luat act, la revenirea din concediul de odihnă, de faptul că cererea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza un miting în Piaţa Victoriei, în 10 august, a fost respinsă, motivul invocat fiind acela că un milion de participanţi, potrivit cifrei înaintate de către organizatori, ar perturba grav activitatea şi libera circulaţie în Bucureşti.

Firea spune că Municipalitatea "nu intenţionează să obstrucţioneze în niciun fel manifestaţiile publice, dar solicită ca organizatorii să-şi asume explicit respectarea legii" şi să încadreze în limite rezonabile din punct de vedere al numărului participanţilor, situaţie în care nu va mai exista niciun motiv pentru a nu fi autorizată manifestaţia. Primarul Capitalei mai susţine că şi PSD a intenţionat organizarea unui miting la care să participe un milion de persoane, dar în urma discuţiilor cu instituţiile implicate în menţinerea ordinii publice s-a decis redimensionarea, astfel că în momentul de vârf au fost 380.000 - 400.000 de participanţi, care ocupau în întregime Piaţa Victoriei.

Ea susţine că la mitingul organizat de PSD în 9 iunie, despre care s-a vorbit în acest context, în spaţiul public, numărul de participanţi declaraţi de organizatori în Piaţa Victoriei a fost de 250.000, iar în momentul de vârf al evenimentului s-au înregistrat 380.000 - 400.000 de persoane, care ocupau în întregime Piaţa Victoriei, precum şi străzile adiacente.

Potrivit Gabrielei Firea, iniţial, PSD a intenţionat organizarea unui miting la care să participe un milion de persoane, dar în urma discuţiilor cu instituţiile implicate în menţinerea ordinii publice şi a gestionării situaţiilor de urgenţă s-a decis "redimensionarea evenimentului în concordanţă cu particularităţile şi capacitatea zonei vizate".

Gabriela Firea susţine, de asemenea, că Primăria Capitalei nu intenţionează să obstrucţioneze în niciun fel manifestaţiile publice, dar solicită ca organizatorii "să îşi asume explicit respectarea legii şi să-şi dimensioneze acţiunile astfel încât să nu fie periclitată siguranţa nici a participanţilor, nici a celorlalţi cetăţeni".

"Solicit să se pună capăt acuzaţiilor şi jignirilor proferate în spaţiul public la adresa mea şi a Primăriei Capitalei, câtă vreme nu există niciun motiv pentru care vreo entitate să fie lezată de vreo acţiune ireversibilă a autorităţilor. Legea şi regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea şi nu se aplică după principiul „cine ţipă mai tare”. Democraţia înseamnă respectarea libertăţilor cetăţeneşti câtă vreme acestea nu încalcă libertăţile celorlalţi. Regret că unii oameni politici cu pretenţii s-au grăbit să arunce cu invective şi acuzaţii, fără să cunoască situaţia de fapt şi legea sau, mai grav, cunoscându-le dar ignorându-le cu bună ştiinţă, doar pentru câştiguri efemere în planul imaginii", adaugă primarul Capitalei.

Românii din diaspora, din ţări precum Italia, Marea Britanie, Spania sau Germania, s-au mobilizat pe Facebook şi au anunţat că vor organiza un miting antiguvernamental în 10 august, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde sunt aşteptaţi un milion de participanţi.

Românii din diaspora au dat de înţeles că protestul va avea loc oricum, chiar şi în lipsa autorizaţiei, pentru că au învăţat cum se obţine o autorizaţie de protest încă din 1989.

"Am dori să-i întrebăm pe distinşii conducători de neam şi ţară dacă ne pot prezenta poziţia acestei comisii referitor la protestul organizat de către PSD în data de 9 iunie 2018. Oare dânşii de ce nu intrau sub incidenţa aceluiaşi articol din lege? Oricum, nu ne plângem de milă, ştim clar ce avem de făcut, am învăţat de la nişte oameni faini cum se obţine o autorizaţie pentru o astfel de manifestaţie încă din anul 1989. De ce îţi este frică, nu scapi!”, avertizau organizatorii.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
sgbhsgbhgr
Alegeri prezidențiale 2024. Mesajul emoționant al unei românce din Noua Zeelandă: „M-aș întoarce cu mare drag...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...