Fifor: "S-a cerut ajutorul jandarmilor în virtutea unei relaţii de prietenie, omul a răspuns: domne, nu mai lucrez unde ştiai tu"

Data actualizării: Data publicării:
gheorghe dinca locuinta crime caracal
Poarta locuinței suspectului Gheorghe Dincă. Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor, a declarat că cerut explicaţii despre cum a fost cerut ajutorul jandarmilor la Caracal şi că a înţeles că s-a acţionat neprofesionist, "în virtutea unei relaţii de prietenie". 

„Am făcut aseară o discuție cu împuternicitul de la jandarmi. Mi-a explicat despre ce a fost vorba. Am înțeles că s-a sunat în virtutea unei relații de prietenie către cei de la Craiova și omul acela a spus: „domne, nu mă mai suna pe mine, pentru că eu nu mai lucrez unde știai tu, sună la colegii de la Olt”. S-a clarificat chestiunea aceasta. S-a sunat la jandarmii de la Olt și a fost sprijin.

Categoric nu e o manieră profesionistă de lucru.

Nu poţi sta să cauţi în agenda telefonului să spui: "hai că îl sun pe cutare că îl cunosc" şi îi spun: "trimite-mi şi mie zece jandarmi".

Să încercăm să nu mai stabilim vinovăţii. O să am azi o discuţie cu comandantul jandarmilor pentru a vedea cum au decurs lucrurile”, a spus Mihai Fifor.

Raportul MAI în cazul intervenției pentru căutarea Alexandrei Măceșeanu, obținut în exclusivitate de Digi24, arată că ofițerul care coordona acțiunea din noaptea percheziției de la casa lui Gheorghe Dincă a cerut comandandului Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova 20 de jandarmi în sprijin. Comandantul a refuzat, motivând că are oamenii ocupați cu alte misiuni.

Ce se spune în raportul MAI

Era în toiul nopții, undeva în jurul orei 1:00 noaptea, când adjunctul șefului IPJ Olt încerca, după ce s-a contrazis cu procurorii care nu doreau să intre și voiau să aștepte ora 6:00, să pregătească intervenția. El cheamă niște ofițeri de la SAS (trupe speciale), dar pentru că aveau de mers la trei adrese, comisarul șef Alexe Nicolae (demis ulterior de ministrul Moga) a pus mâna pe telefon și a sunat la adjunctul șefului Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, colonelul Botan, solicitând să fie sprijinit cu 20 de jandarmi. Colonelul refuză însă spunând că „are oameni în dispozitiv”.

„De asemenea, polițistul a dispus șefului SAS să-i pună la dispoziție 2 grupe a câte 7 oameni pentru perchezițiile ce urmau a fi efectuate. Totodată, a luat legătura telefonic cu adjunctul șefului Grupării Mobile Jandarmi Craiova, colonelul B, solicitându-i să fie sprijinit cu 20 de jandarmi, însă acesta a refuzat, spunând că are oamenii în dispozitiv. Ulterior, comandantul IJJ Olt, domnul colonel D. a pus la dispoziție 10 jandarmi în sprijin pentru efectuarea perchezițiilor domiciliare, aceștia prezentându-se la ora 5:30 la sediul Poliției Municipiului Caracal” - scrie în raportul Poliției.

Jandarmeria: Era, de fapt, o solicitare de a se adresa unităţii competente

Într-o intervenție la Digi24, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a precizat că este vorba despre o „neînțelegere” și că acel „refuz” al comandantului de la Craiova este de fapt o solicitare a acestuia de a se adresa unității competente, adică Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, care are un detașament de ordine publică chiar la Caracal. 

El a mai spus că instituția în numele căreia vorbește nu are deschisă o anchetă internă ca urmare a raportului MAI, pentru că în acest caz a fost vorba doar de o chestiune de competență teritorială. 

Editare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri