Fetiță în comă din cauza unui accident provocat de tatăl ei băut, ținută cu orele la Urgențe. De ce nu a fost preluată cu elicopterul

Data actualizării: Data publicării:
accident valcea
Sursă foto: gazetavalceana.ro

Fetița în comă după ce tatăl ei, băut, s-a răsturnat cu maşina în Vâlcea, a fost ținută cu orele în UPU. Ambulanţa Vâlcea a ratat „întâlnirea” cu elicopterul SMURD trimis să preia copila. „Durează până pregăteşti un astfel de caz”, spune purtătorul de cuvânt al SAJ Vâlcea.

Fata de 11 ani a fost grav rănită, sâmbătă după-amiaza, în urma unui accident rutier provocat chiar de tatăl ei, care s-a urcat băut la volan. În urma impactului, fetiţa a intrat în comă de gradul 3, spun autorităţile din Vâlcea, iar la faţa locului a fost solicitat un elicopter SMURD.

Elicopterul SMURD Craiova a ajuns la Vâlcea, dar a făcut cale-ntoarsă fără pacient. Cristina Geormăneanu, medicul de gardă de la SMURD Craiova, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ambulanţa nu a ajuns la locul stabilit de întâlnire, iar elicopterul a decolat după 10 minute de aşteptare pentru că apunea soarele.

Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru accidentul de la Govora, cu un pacient copil de aproximativ 10 ani, în stare gravă. În zbor, am fost redirecţionaţi către Râmnicu Vâlcea pentru a ne întâlni cu echipajul SAJ Vâlcea care a preluat copilul de la locul accidentului. Elicopterul a decolat de pe Aeroportul Craiova la ora 16.03. La Râmnicu Vâlcea am aterizat la 16.38 şi la ora 16.48 am decolat, fără pacient la bord, întrucât echipajul Ambulanţei nu ajunsese cu pacientul la locul de întâlnire stabilit. (...) Conform reglementărilor în vigoare, elicopterul SMURD aterizează şi decolează, după apusul soarelui, de pe aeroport pe aeroport. La Râmnicu Vâlcea nu este aeroport, este un punct de aterizare”, a spus Cristina Geormăneanu.

Reprezentanţii SAJ Vâlcea au declarat, pentru MEDIAFAX, că timpul de întâlnire a fost foarte scurt, iar ambualnţa nu a putut ajunge la timp din cauza gravităţii cazului, dar şi a drumurilor proaste şi aglomerate.

Li s-a dat un timp foarte scurt în care trebuiau să ajungă pentru că apunea soarele. Gravitatea cazului.... durează până pregăteşti un astfel de caz şi colegii mei nu s-au încadrat în cele 10-20 de minute, aşa că au ratat întâlnirea cu elicopterul. La politrauma pe care o are pacientul şi la TCC-ul ăsta grav, oricât ai vrea să conduci de repede, drumurile sunt cum sunt, circulaţia este cum este... nu te poţi încadra în acel interval care ţi se dă, tot timpul. N-au reuşit să se sincronizeze, fiind timpul prea scurt”, a spus Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt SAJ Vâlcea.

Potrivit acestuia, s-a căutat o altă soluție pentru transportarea pacientei la București, pe şosea. Serviciul de Ambulanţă Vâlcea nu are, însă, o ambulanţă potrivită, aşa că, s-a cerut în judeţele învecinate o maşină dotată cu terapie-intensivă mobilă.

Ambulanţa Vâlcea nu are maşină cu terapie intensivă mobilă. SAJ Vâlcea are doar ambulanţe tip C2. C1 sau terapie intensivă mobilă e maximum posibil în materie de transport terestru. Nu avem aşa ceva”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Popescu.

Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran, fetiţa a plecat, în cele din urmă, cu o ambulanţă spre Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
shoturi alcool
Cinci turiști au murit în Laos, după ce băut „shot-uri” primite gratuit. Avertisment printre călători, în...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...