Actualizare 16.30. Câinii din parcul unde a fost găsită femeia sunt „ai comunității”, spune șefa asociației Cuțu-Cuțu, Marcela Pîslă.
Aceasta a spus că asociația nu a adoptat câinii, ci este vorba despre un „act de returnare, de comun acord cu primăria”. Cu alte cuvinte, asociația a luat câinii, i-a vaccinat, microcipat și sterilizat, iar apoi i-a dus înapoi în parc.
„Nu avem posibilitate de adopție, dar am angajat un om pentru adopții, am dat în adopție 3.000 de câini, cu contracte”, a mai spus ea.
______________________
Cadavrul a fost găsit în jurul orei 7.00, într-un parc circulat, situat între blocuri, unde obişnuiesc să se adune oameni ai străzii, potrivit Mediafax.
Reprezentanții Primăriei și ai Aautorității pentru Protecția Animalelor au fost în zonă ți spun că au ridicat șapte câini fără stăpân de la locul incidentului.
Femeia moartă, care nu a fost încă identificată, avea aproximativ 45 - 50 de ani şi era muşcată de câini.
Poliţiştii Serviciului Omoruri au declanşat o anchetă în acest caz, însă, deocamdată, nu s-a stabilit dacă muşcăturile au fost făcute înainte sau după decesul femeii.
Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat că trupul victimei prezenta urme de violenţă şi fost transportat la INML, pentru necropsie, urmând a se stabili exact cum au fost provocate rănile de pe corpul femeii.