Este anchetă la Suceava, unde un bebeluș a fost găsit mort, asfixiat într-o pungă, în gospodăria unei femei din Dorna Candrenilor, inginer la o multinațională. Cazul a fost semnalat de un polițist din sat, care a văzut femeia gravidă, iar marți a sesizat că aceasta nu mai are burtă, dar nici copil.
Surse din anchetă spun că zilele trecute un polițist din satul Dorna Candrenilor a văzut femeia, care era gravidă. Marți, acesta a semnalat că femeia pare să fi născut, dar nu există niciun copil.
Mai multe echipaje de poliție și un procuror au descins la locuința femeii și au găsit pruncul mort, într-o pungă, în curte. Urmează a fi făcute cercetări pentru a se stabili dacă fătul s-a născut viu sau mort.
Nașterea ar fi avut loc în timpul nopții de luni spre marți.
Vecinii spun că nu este exclus ca mama să fi fost cea care a născut și a omorât copilul, însă acest lucru urmează să fie stabilit de anchetă.
De asemenea, se suspectează că femeia ar mai fi născut alți doi copii pe care i-ar fi îngropat în curtea locuinței.
Femeia acuzată de pruncucidere este inginer la o companie multinațională și are trei copii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a transmis un comunicat: „La data de 09 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său din zona rurală a judeţului Suceava, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou născut de sex masculin, căruia ulterior i-a suprimat viaţa şi pe care l-a ascuns. Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”.
Sursă: Mediafax