Familiile fetelor arse de vii la Constanța îl acuză pe patron

Data publicării:
patron beirut

Părinţii celor trei fete care au murit arse de vii în incendiul de la restaurantul din Constanţa spun că patronului i-ar fi păsat mai mult de localul lui decât de viaţa fetelor. Omul de afaceri libanez George Karam le-ar fi spus pompierilor că nu mai este nimeni captiv printre flăcări şi că pot trece direct la stingerea focului.

Au urlat fetele în disperare. Patronul a fost la ora 12.00 întrebat dacă e cineva înăuntru, a zis nu, toată lumea a ieşit. Dansatoarele şi cântăreaţa, fiica mea, au fost lăsate să moară”, spune mama cântăreței Mariana Sarcani.

Eu am fost să caut să văd dacă mai este cineva şi nu am găsit pe nimeni”, patronul George Naim Karam. El susține că focul a venit de afară, nu a izbucnit din interiorul localului.

Martorii au povestit însă altceva.

Ele ardeau. Începuseră să ardă. Fugeau şi ele, bănuiesc să iasă, şi a căzut ceva peste ele şi nu mai...fata care era şi ea în şoc, şi ea fugea, mi-a spus mie chestia asta”, a povestit Alexandru Radu, prietenul uneia dintre victime.

Dacă acuzaţiile sunt dovedite, numele libanezului va fi scris în dosarul penal pentru ucidere din culpă, deschis de procurori. Procurorii au descoperit că restaurantul în care au pierit sâmbătă noaptea cele trei tinere funcţiona ilegal.

În 2011 a mai fost găsită o persoană sub formă ilegală, firma fiind sancţionată contravenţional, în 2013 de asemenea”, a declarat Marian Becheanu, adjunctul șefului ITM Constanța. „Şi acum o lună de zile colegii mei pe securitate au aplicat o sancţiune de 7.000 de ron pentru o neconformitate referitoare la organizarea activităţii de protecţie şi prevenire”, a adăugat Becheanu.

Sfârşitul cumplit al celor trei tinere a provocat un val de emoţie în tot oraşul. Ruinele restaurantului în care şi-au găsit sfârşitul au devenit loc de pelerinaj. Nu numai rudele şi prietenii celor trei fete au fost impresionaţi de sfârşitul tragic al acestora, ci şi oameni de rând care au venot în faţa restaurantului şi au aprins zeci de lumânări în memoria lor.

Fata care a suferit răni grave și a fost transportată la București este într-o stare mai bună.

A fost detubată în cursul dimineţii, conştientă, cooperantă, e stabilă pe toate liniile. Va suferi o intervenţie chirurgicală, probabil mâine, la coapsa stângă. Are o zonă de arsură mai profundă care trebuie scoasă şi pusă piele. În continuare expectorează funingine, semn că arsurile de căi aeriene au fost şi sunt semnificative”, a precizat Adrian Stănculea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi din Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
profimedia-0937240384
Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...