Familie mărită. Cele două berze alungate prin ordin de ministru au patru pui

Data actualizării: Data publicării:
berzeeeee

Spectacolul merge mai departe la Schitu Goleşti (județul Argeş), unde un cuib de barză a fost distrus printr-un ordin al ministrului Mediului. Simbolul fertilităţii nu s-a lăsat alungat. Mai mult chiar, de câteva zile are şi pui, patru la număr. Tot satul se bucură că familia păsărilor care aduc noroc s-a mărit, în ciuda localnicului care ceruse să fie alungate berzele.

Cât este ziua de lungă, cele două berze nu îşi scapă puii din ochi. Localnicii sunt mulţumiţi: păsările demonstrează că sunt părinţi buni.

Ornitologii spun că puii nu vor mai avea nevoie de ajutorul părinţilor mult timp.

Pe la sfârşitul lunii iulie puişorii vor fi deja tineri, juvenili. Ar trebui să părăsească cuiburile spre finalul lunii iulie, urmând ca spre finalul lunii august, perioada premigraţiei, să se hrănescă îndeajuns”, spune Mirela Ridiche - ornitolog Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Craiova.

Berzele au rămas în sat parcă în ciuda unui bărbat care în februarie a cerut aprobare de la Ministerul Mediului să mute cuibul păsărilor de pe stâlpul din faţa casei lui, pentru că îi murdăreau curtea. Oficialii i-au dat dreptate şi au ordonat mutarea adăpostului la peste o jumătate de kilometru de casa cu pricina.

Berzele nu au fost însă impresionate. Şi-au construit cuib la 50 de metri de cel vechi.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri