EXCLUSIV. Mărturii despre viața dublă a agenților SIE sub acoperire

Doi dintre ofițerii operativi ai SIE au povestit, în exclusivitate, sub anonimat, ce fel de probleme pot să apară atunci când se află într-o misiune dificilă.

„Ești pe cont propriu. Dacă ești descoperit, nu vom recunoaște nimic” - o frază binecunoscută din filme, când un spion este trimis în misiune într-o țară străină. A fost și cazul unui ofițer operativ român, trimis în misiune externă într-un spațiu de risc și ostil.

„Sunt ofițer oprerativ în SIE și m-am întors de curând dintr-o misiune externă pe un spațiu pe care serviciul il considera ca fiind de risc, dar și ostil. Am avut o acoperire convențională, adică fără pașaport diplomatic, deci fără imunitate. Aveam un job oficial, cel care îmi oferea acoperirea, dar permanent eram spion.

Într-o dimineață care nu prevestea nimic deosebit, mă îndreptam pe jos către jobul zilnic. La un moment dat, am observat patru indivizi care purtau uniforma unor structuri de forțe locale, și am realizat imediat că eu sunt ținta lor, că vor să-mi blocheze deplasarea. Așa s-a și întâmplat, iar după ce m-au chestionat rapid dacă sunt X-ulescu, m-au urcat fără invitație, mai mult pe sus, într-o mașină apărută parcă de nicăieri, aflată însă deloc întâmplător în proximitatea noastră.

M-au condus într-o clădire ce părea oficială și acolo au urmat cele mai lungi 12 ore din viața mea. Atunci am avut confirmarea pe prorpria piele la ce folosesc simulările de interogatorii pe care le făcusem la centrul de pregătire și pe care, cursant fiind, le consideram mai degrabă un exercițiu excesiv și nenecesar.

În acea clădire am simțit ce înseamnă să fii cu adevărat doar pe cont propriu, ce înseamnă să te bazezi doar pe tine și pe pregătirea de ani de zile din centrală. Mă întrebați, cu siguranță, de ce nu am încercat să fug de cei patru indivizi, de ce nu am solicitat sprijinul Ambasadei, al Consulatului. Nu am făcut-o pentru că asta mi-ar fi stricat legenda”, povestește ofițerul SIE.

„Cum să convingi un copil de cinci ani și jumătate că nu îl mai cheamă așa cum l-a chemat toată viața?”

Există și misiuni în care spionii pleacă, pentru a avea o acoperire perfectă, cu întreaga familie. Riscurile sunt atunci mult mai mari. În viața celor mici vor rămâne mult timp semne de întrebare, greu de explicat.

„Sunt ofițer operativ și am efectuat o misiune de patru ani sub acoperire convențională și cu numele schimbat. Pentru ca povestea mea să fie credibilă și autentică, am fost însoțit de familie, adică de soție și băiețelul meu, care la momentul plecării, avea un an și jumătate. Practic, acolo a învățat să vorbească, acolo a învățat cine este, a crescut știind și spunând tuturor că pe el îl cheamă într-un anume fel, numele legendă. Cum să convingi un copil de cinci ani și jumătate că nu-l mai cheamă așa cum l-a chemat toată viața lui?”, își amintește celălalt ofițer.

Deși pentru părintele-ofițer lucrurile sunt clare, o undă de regret rămâne totuși: pentru ei nu există „hall of fame”, opinia publică nu va ști niciodată ce le datorează, oricât curaj și devotament au dovedit în zeci de misiuni.