"Sunt foarte mândru de jucători. Ne-am creat ocazii, dar am jucat cu o echipă foarte mare. Am făcut un joc bun, însă am avut 3 sau 4 greşeli care în faţa unor astfel de adversari te costă. Noi am jucat un fotbal bun, ei au înscris. Am jucat bine, am controlat jocul şi jucătorii au arătat personalitate. Nu este terminată calificarea, vom lupta pentru a câştiga returul. Nu este nevoie de un miracol, ci de muncă. Mai sunt 90 de minute, nu e nimic terminat", a spus Paulo Sergio la Digi Sport.
Căpitanul clujenilor, Ricardo Cadu a recunoscut că echipei i-au lipsit Modou Sougou şi Rafael Bastos, jucători cedaţi în această iarnă.
Citeşte şi: EUROPA LEAGUE. Inter – CFR Cluj 2-0. Calificarea e departe
"Am jucat bine, am făcut o primă repriză bună. Am greşit o singură dată şi ei au dat gol. Am jucat contra unei echipe mari, Inter este un club uriaş, care a câştigat Liga Campionilor. Nu a contat faptul că nu am jucat meciuri oficiale, ne-am antrenat foarte bine în această iarnă. Mai avem şanse de calificare, dar va fi foarte greu. Vom face tot ce se poate ca să câştigăm în retur. Este o seară neagră că am pierdut, dar CFR a jucat bine. Ne-au lipsit Sougou şi Bastos, dar trebuie să mergem înainte", a spus Cadu.
Fundaşul Ionuţ Rada, care a ratat cea mai mare ocazie de gol a clujenilor în finalul primei reprize, a declarat că echipa sa merita să marcheze un gol, adăugând că şansele de calificare nu sunt total compromise.
"Şanse avem în continuare şi spun asta după jocul prestat. Meritam să marcăm şi noi un gol, dar am primit prea uşor golurile pe contraatac. Trebuie să marcăm repede la Cluj pentru a avea şanse. Calitatea şi valoarea jucătorilor de la Inter s-a văzut, dar sperăm să jucăm mai bine la Cluj şi să întoarcem rezultatul. Când joci contra lui Inter încerci să te închizi şi cred că am reuşit, dar ne-au prins pe contraatac”, a spus Rada.