După ce i-a fost semnalată eroarea, premierul, aflat în Bulgaria, a cerut telefonic Secretariatului General al Guvernului să corecteze cât mai repede datele. Statul va vinde 51% din acţiunile companiei CFR Marfă.
Programul politic trimis de Guvernul Ponta III Parlamentului include mai multe din promisiunile făcute în campanie electorală, de la reducerea Taxei pe Valoare Adăugată la nivelul de 19 la sută până la scăderea contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale. Toate sunt însă trecute în document condiţionat - dacă bugetul va permite acest lucru. Guvernul este prudent şi în ceea ce priveşte salariul minim pe economie şi creşterea economică - şi în cazul acestor indicatori estimările au fost reduse.