Ideea de a distribui gratuit elevilor apă minerală în şcoli stă în birourile ministerului Economiei de doi ani, spune directorul companiei de stat a apelor minerale. Acum, negocierile cu şase bănci care vor finanţa cumpărarea fabricii de îmbuteliere sunt aproape gata. Creditul luat va fi de aproximativ 10 milioane de euro.
„Fiecare ministru care a venit în cadrul ministerului a trebuit să înţeleagă foarte bine proiectul. Când să înţeleagă proiectul şi când a fost de acord cu proiectul a fost el schimbat. Eu am propus ca fiecare copil să primească o sticlă de jumătate de litru de apă în şcoală. Pentru început aş începe cu ciclul primar,” explică Radu Dumitru, director general Societatea Naţională a Apelor Minerale.
Ministrul Economiei spune că decizia lansării acestui program nu trebuie să mai depindă de birocraţia din minister.
„Ministrul nu trebuie să fie directorul general al întreprinderilor din subordine. Acele întreprinderi au un director general, consilii de administraţie, consilii de supraveghere,” spune Costin Borc, ministrul Economiei.
Apa pentru cei aproximativ 800.000 de copii din ciclul primar va fi adusă din izvoarele minerale deţinute de stat. Îmbutelierea se va face tot de către stat, după ce va cumpăra de la investitorii privaţi o fabrică abandonată sau aflată în insolvenţă.
„Dacă acest buget de 8-10 milioane ne permite să luăm două fabrici sau chiar 3 fabrici ar fi extraordinar. Putem demara pentru întreg ciclul şcolar ca să zic aşa,” mai spune Radu Dumitru.
Din cele 68 de licenţe de ape minerale acordate de stat, jumătate aparţin Societăţii Naţionale a Apelor Minerale.