Aşa se circulă pe drumul judeţean care porneşte din comuna Flămânzi şi ajunge până la limita cu judeţul Iaşi. Asta deşi şoseaua, lungă de 13 kilometri, a fost reabilitată complet în urmă cu doar doi ani. În acest timp, starea asfaltului s-a degradat permanent.
- Uitați, mașinile-s fărâmate toate, trecem zilnic cel puțin de două-trei ori sau de zece ori pe zi aici. Toate mașinile-s fărâmate din cauza asta.
Reparaţia drumului a fost încredinţată de Consiliul Judeţean Botoşani unei firme care a primit, înainte de începerea lucrărilor, 5 milioane de lei. Ar mai fi urmat să încaseze tot atât, în momentul recepţiei. Aceasta n-a mai avut însă loc - autorităţile spun că şoseaua a început să se strice înainte să fie inaugurată, iar constructorul a refuzat să remedieze problemele.
Radu Judele, administrator public al județului Botoșani: „Niște defecte care ar fi trebuit să fie rezolvate de societatea respectivă în garanție, dar cert este că până la venirea sezonului rece drumul va fi iarăși în starea inițială.”
Cu toate astea, firma de construcţii este cea care a dat în judecată CJ Botoşani, pentru a primi şi restul de bani. Reprezentanţii societăţii nu au dorit să explice demersul.
Reprezentant firmă: „Noi suntem în litigiu cu DJDP Botoşani şi nu avem voie să discutăm fără avocat. Sunaţi săptămâna viitoare, dacă nu, daţi-i drumul şi asta e. Şefii mari sunt în Austria, nu am de unde să îi iau.”
Autorităţile au anunţat că iau în calcul să acţioneze şi ele în judecată societatea respectivă. Până atunci, încearcă să găsească noi fonduri şi o altă firmă de construcţii, pentru a reabilita, încă o dată, acelaşi drum.