Pagina dedicatăDrumului Naţional 76 e un strigăt de disperare al locuitorilor din Bihor, care s-au săturat să-şi distrugă maşinile pe drumul care traversează întreg judeţul.
Oamenii au postat fotografii care arată gropile din asfalt, zonele aflate în lucru, dar unde nu este nici un muncitor şi chiar un accident provocat din cauza drumului prost.
Locuitorii din Beiuş au montat şi un panou în zonă care îi anunţă pe şoferi că „drumul este veşnic în lucru”, iar viteza de deplasare este de maximum cinci kilometri pe oră.
Pe reţeaua de socializare, iniţiatorii paginii îi cheamă pe toţi cei nemulţumiţi la un protest care va avea loc la sfârşitul acestei luni.