Două tramvaie s-au ciocnit în Capitală. De vină ar fi un strat de smoală lăsat de muncitori pe șine

Data publicării:
tramvai 1

Actualizare 12.00. Se pare că un strat de smoală lăsat de niste muncitori pe şine ar fi dus la producerea accidentului.

E şina neagră. Au dat pe lângă pe şină cu smoală sau cu ce pun ei, de la primărie. Nu au mai ținut frânele. Indiferent dacă ai sau nu ai viteză, tramvaiul intră în patinaj, aşa se numeşte la noi, şi îl opreşti mai greu”, spune un vatman.

Actualizare 09.00. Circulaţia tramvaielor pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în zona unde s-a ciocnit două tramvaie a fost reluată pe ambele sensuri, în jurul orei 9.00.

_____________________

Coliziunea a avut loc în jurul orei 06.10, în zona intersecției Dorobanți cu Ștefan cel Mare. Până în acest moment, s-au înregistrat nouă victime dintre care șase au fost transportate la spitalele din Capitală. În cazul acestor persoane sunt suspiciuni legate de afecțiuni la nivelul coloanei cervicale. Erau conștiente, fără probleme deosebite la o primă vedere. Celelalte trei persoane au fost evaluate doar la fața locului și au refuzat transportul la spital”, a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Cele două tramvaie se deplasau pe același sens, iar cel din spate a întârziat frânarea și l-a lovit pe cel din față.

Circulația în zonă este blocată pe sensul de mers spre Piața Victoriei. Este vorba de linia tramvaielor 1 și 46. Autoturismele circulă normal pe ambele sensuri și pe toate benzile.

Incidentul vine la numai o zi după ce alte două tramvaie s-au ciocnit la Arad.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri