Dosarul filmuleţului din campania din 2004. Băsescu a câştigat procesul cu Patriciu

Data publicării:
basescu 20ecce 205492706 20mediafax 20foto 20bogdan 20iordache-50155

În primă instanţă, la Judecătoria Sectorului 1, preşedintele a câştigat procesul şi a primit daune de 0,5 bani de la Dinu Patriciu. Decizia de azi de la Tribunalul Bucureşti nu este definitivă.

Mai există calea de atac a recursului, care, dacă va fi declarat de Dinu Patriciu, se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.

Filmul procesului

Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un leu pentru „minciună şi trucarea unor filmări”.

Procesul a început în 21 aprilie 2010, iar Judecătoria Sectorului 1 a admis acţiunea preşedintelui Traian Băsescu în 19 octombrie 2011.

Instanţa arăta în motivarea deciziei că Dinu Patriciu a vătămat dreptul preşedintelui la onoare şi reputaţie prin afirmaţiile potrivit cărora acesta ar fi lovit un copil. Judecătorul apreciza că deşi Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale din 2009, s-a produs o vătămare a dreptului reclamantului la onoare şi reputaţie, având în vedere intensitatea, frecvenţa, persistenţa în timp şi conţinutul dezbaterilor cauzate de declaraţia lui Dinu Patriciu.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie 2009, un film în care preşedintele Traian Băsescu părea a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă.

În 1 decembrie 2009, preşedintele a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul conţine urme de intervenţie tehnică.

Două zile mai târziu, INEC anunţa că a transmis Administraţiei Prezidenţiale rezultatul verificărilor. Tot atunci, Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...