Din primele cercetări, se pare că de vină ar fi șoferul unei autoutilitare care circula cu viteză excesivă. Conducătorul auto a încercat să evite un animal aflat pe marginea drumului, însă a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit în plin mașina în care se aflau cei doi polițiști.
Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre agenți a murit pe loc, iar celălalt a decedat la spital. Medicii de pe ambulanță care au sosit la fața locului au încercat minute în șir să îl resusciteze, însă nu au reușit să îi salveze viața.
Șoferul care a produs accidentul a scăpat doar cu răni ușoare.