Între 2001 şi 2015, Spitalul Judeţean din Constanţa a avut un contract cu o firmă care furniza servicii IT. Valoarea anuală a înţelegerii a fost de 139.200 de euro, fără TVA, precizează DNA. Pentru încheierea contractului şi pentru a se asigura că servicile vor fi plătite la timp, managerul spitalului ar fi pretins, şi primit, lunar, 2.300 de euro, pentru început. Suma a fost majorată apoi la 2.900 de euro. Procurorii spun că, în acest fel, Dănuţ Căpăţînă ar fi primit ilegal, între 2012 şi 2015, peste 85.000 de euro.
În aprilie anul acesta, în cursul negocierilor pentru prelungirea contractului pentru servicii IT, managerul Spitalului Judeţean din Constanţa i-ar fi spus unui reprezentant al firmei că are de achitat o datorie de 50.000 de euro. Miercuri, Dănuţ Căpăţînă a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro despre care procurorii spun că reprezintă o tranşă din banii pe care i-ar fi pretins.
În noiembrie 2014, Dănuț Căpățînă a fost trimis în judecată într-un alt dosar, în care este acuzat de tentativă la abuz în serviciu, în legătură cu atribuirea unui contract de concesiune a serviciului de producție, distribuție și monitorizare oxigen medicinal.