Ancheta care este coordonatã de procurorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție vizeazã modul în care au fost emise mai multe diplome de licențã în 2012.
Potrivit unor informații, documentele universitare au fost obținute în mod ilegal, iar pentru ele ar fi fost plătite diverse sume de bani, de ordinul sutelor de euro.
Anchetatorii verificã acum sediile filialelor Universității din opt județe, printre care Arad, Bihor, Satu Mare ori Gorj. Procurorii au descins si la locuințele mai multor persoane.
Patru dintre acestea ar aparține unor cadre didactice ale Universității, care sunt cercetați sub acuzațiile de luare și dare de mită și trafic de influență.
Cei patru fac parte dintr-un grup mai mare, format din 40 de persoane vizate de cercetări, care au fost și vor fi audiate la sediul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Arad. Procurorii au beneficiat de suportul SRI, al Direcției Generale Anticorupție și al Jandarmeriei Române.