Sorin-Dan Mihalache
Șeful Cancelariei Prezidențiale a fost protagonistul unui moment stânjenitor anul trecut, după ce în presă a apărut o fotografie în care pare să doarmă în timpul unei reuniuni în Serbia. Acum este propus ambasador în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Constantin Mihail Grigorie
Anul trecut a fost retras de pe lista de propuneri ca ambasador în Republica Cehă după ce a făcut reclamă unei clinici medicale fără să aibă aprobarea Ministerului de Externe. Acum este propus ambasador în Croația.
Brânduşa Ioana Predescu
Anul trecut a fost demisă din funcția de purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, fiind responsabila unei gafe diplomatice de proporție, atunci când la împlinirea a 135 de ani de la momentul începerii momentelor diplomatice între România și Germaniei, ministrul Bogdan Aurescu a trebuit să înmâneze o broșură greșit făcută, cu steagul Germaniei peste harta Franței. Pentru această gafă diplomatică a plătit cu funcția. Acum este propusă ambasador în Regatul Ţărilor de Jos (Olanda).
Daniela Mihaela Cămărăşan - Republica Estonia
Este fosta șefă de cabinet a lui Titus Corlățean și a fost implicată într-un scandal privind repartiția unei case către RAPPS. Acum este propusă ambasador în Republica Estonia.
Numirea ambasadorilor se face de către președinte, prin decret prezidențial, iar propunerile sunt înaintate de Guvern, prin Ministerul de Externe.
Lista completă a noilor ambasadori:
- Sorin-Dan Mihalache - Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord;
- Daniel Ioniţă - Republica Moldova;
- Marius Gabriel Lazurca - Ungaria;
- Carmen Liliana Burlacu - Republica Cehă;
- Ioana Bivolaru - Republica Portugheză;
- George Gabriel Bologan - Republica Italiană, în Republica Malta şi în Republica San Marino;
- Brânduşa Ioana Predescu - Regatul Ţărilor de Jos (Olanda);
- Gabriela Dancău - Regatul Spaniei;
- Constantin Mihail Grigorie - Republica Croaţia;
- Ion Vîlcu - Statele Unite Mexicane;
- Ion Gâlea - Republica Bulgaria;
- Mihai Alexandru Grădinar - Regatul Danemarcei şi în Republica Islanda;
- Răzvan Rotundu - Republica Finlanda;
- Daniela Mihaela Cămărăşan - Republica Estonia;
- Anton Niculescu - Republica Slovenia;
- Dana Manuela Constantinescu - Bosnia şi Herţegovina;
- Cristian-Leon Ţurcanu - Ucraina;
- Daniela Brânduşa Băzăvan - Regatul Maroc;
- Radu Octavian Dobre - Republica India, Republica Maldivelor, Republica Democratică Socialistă Sri Lanka, Republica Federală Democratică Nepal şi Republica Populară Bangladesh.