Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, a declarat azi că în dosarul clientului lui ar trebui să existe doar infracţiunea de omor calificat, pentru că nu sunt probe suficiente care să impună arestarea preventivă şi pentru viol.
„Ar trebui să existe doar infracţiunea de omor calificat, nu sunt probe suficiente pentru a cere arestarea preventivă pentru viol. E justificată arestarea pentru omor calificat, care e cea mai gravă, trebuia să existe acuzaţie doar pentru omor calificat. Celelalte fapte conţin acte materiale incluse în infracţiunea de omor. Atunci, şi competenţa era alta.
Pentru Luiza (Melencu – n.r.), a doua acuzaţie se bazează pe recunoaştere în mare măsură, probatoriul e subţire în ce priveşte săvârşirea primei fapte, e foarte subţire, dacă putem să îl numim probatoriu. În ce priveşte cea de-a doua faptă mai sunt probe”, a explicat avocatul Bogdan Alexandru.
Avocatul a vrut să dezmintă şi informația care circulă în presă, și anume că Gheorghe Dincă și-a bătut joc de anchetatori la reconstituire, este falsă.
„Există o informație falsă în mass-media, și anume că și-a bătut joc de organele de anchetă clientul meu, în sensul că nu a indicat locul și mai mult i-a plimbat. Informația este total falsă. Dânsul a indicat locul așa cum și-a amintit. Problema e că nu-l recunoștea foarte bine, pentru că nu s-a făcut reconstituirea așa cum ar fi fost normal pe traseul pe care dânsul l-a urmat de la casa din Caracal până la locul la care a declarat că a scăpat de cadavru și atunci, din punctul meu de vedere, sunt chestiuni care nu țin de ancheta propriu zisă, ci de organizarea anchetei. (...) Dânsul chiar a avut bune intenții. Nu a putut să identifice foarte ușor, pentru că nu s-a făcut reconstituirea pe traseul pe care dânsul l-a făcut pe timp de noapte. Se va relua (c.n. reconstituirea)”, a spus Alexandru.
Luiza Mihaela Melencu a dispărut în aprilie
Luiza Mihaela Melencu, de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, a dispărut la mijlocul lunii aprilie după ce a spus familiei că va merge la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat.
Dispariţia fetei a fost anchetată de DIICOT care a reunit dosarul cu cel al dispariţiei Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, dispărută pe 24 iulie, care a sunat pe 25 iulie la 112 solicitând ajutor deoarece a fost sechestrată, bătută şi violată.
În cauză a fost inculpat Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani, din Caracal.
În cadrul anchetei inculpatul Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână şi ulterior i-a incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, procurorii au stabilit că există indicii că a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni.
Editare web - Georgiana Marina