De ce Bucureștiului i s-a pus eticheta de „capitală europeană a cutremurelor”
Există un mit care circulă în ultimii ani: clădirile mai noi ar fi mult mai sigure decât cele vechi. Cât adevăr e în această presupoziție? Răspunde dr. ing. Dan Lungu, profesor de siguranța construcțiilor la Universitatea Tehnică de Construcții București.
Cutremur în România de magnitudine 5,7, pe 28 octombrie
„Adevărul de la capătul afirmației - sau neadevărul - rezultă din analiza celor 3-4 factori care compun riscul seismic. Primul e hazardul seismic. Hazardul seismic înseamnă hazardul sursei.
Hazardul sursei sunt cutremurele din Vrancea, pentru România, ca sursa principală. Ea a produs cele mai mari pagube: cutremurul din 77 cu 1570 de oameni care au decedat, din care 1.450 în București. Pagube de peste 2 miliarde de dolari atunci, care înseamnă azi peste 10 -12 miliarde astăzi. Au fost și alte cutremure mari, în 40 ceva mai mic, chiar dacă de magnitudine mai mare, în 1802, unul poate chiar mai mare decât '77 din toate punctele de vedere, şi în 1838 unul asemănător cu '77 în București. Noi nu putem face predicţii. Asta e o pistă falsă. Abundă ziarele de povești despre cutremure, cu tot felul de socoteli. Predicția e zero”, a explicat la Digi24 profesorul Dan Lungu. El a menționat că „marii seismologi” au spus și că între 75 și 80 nu o să fie niciun cutremur peste 6, or s-a întâmplat chiar în 77. „Asta e prostie, e imposibil”, a repetat Dan Lungu în legătură cu predicția cutremurelor.
El a arătat că efectele unui seism depind de magnitudine, de adâncime și de distanța față de mediul construit. Sunt prea mulți parametri și nu se pot sistematiza, a spus profesorul, oferind exemplul Californiei, unde cutremurele se produc la adâncimi mult mai mici decât în România și tot nu s-a reușit o sistematizare.
Un al doilea factor, după hazard, este vulnerabilitatea fondului construit. În perioada de după 77, am progresat mult, după ce înainte am fost relativ înapoiaţi, pentru că nu ne-am lovit de această problemă, spune profesorul Lungu. După 77, a existat o libertate relativă și România a putut să împrumute din normele americane, care erau cele mai avansate la acel moment, ca și în prezent, iar aceasta a avut efecte asupra fondului construit.
Dacă discutăm de norme de proiectare antiseismice, după 40 a fost un pas mic pentru un progres mai târziu mare, printr-o broşură scoasă de Ministerul Lucrărilor Publice de atunci, cu primele indicaţii. Ele nu s-au aplicat, pentru că nu au fost multe case care s-au construit. În 63 s-a introdus primul cod de proiectare antiseismică, asemănător cu cele din America sau Rusia, în principal. Dar erau coduri care se potriveau pentru terenurile din țările respective, nu se potriveau și pentru București, care s-a dovedit a fi rudă sau un văr al terenului din Mexico, apropo de cutremurul recent, spune profesorul Lungu. Așa încât, aceste prevederi s-au dovedit în mare parte, în 77, în neregulă. După 77, am avut un cod îmbunătățit cu importul de cunoștințe avansate, care a mers până în 90, iar după 90 s-a făcut un salt către un cod bun, iar acum ne ducem spre un cod avansat, a explicat profesorul Lungu. Mai avem, însă, până la nivelul de hazard cerut de standardele internaționale, a subliniat specialistul. Încă mai avem de progresat la nivelul de hazard pentru proiectarea clădirlor, a adăugat el.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
A treia chestiune este cea a vulnerabilității clădirilor din punct de vedere structural, deci al calculului de inginerie. Acest calcul nu s-a făcut înainte de 40, după 40 n-am construit prea mult, din 60 am calculat așa și-așa, pentru că normele nu erau cele mai potrivite în particular pentru București. După 90, am făcut acest import masiv de cunoștințe din codurile europene - care sunt codurile model și țintă pentru România - și am progresat, spune profesorul.
Un al patrulea factor care decide riscul este expunerea. Asta înseamnă câți oameni sunt înăuntru, ce valori materiale sunt și toate acestea, puse unul lângă altul, dau nivelul de risc.
„Necazul face ca un englez care a vizitat o zi Bucureștiul a pus cea mai bună definiție seismică acestui oraș. A zis: capitală europeană a cutremurelor. Altfel spus, capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa. Ce-am făcut? Am făcut expertize și bine am făcut, iar la sfârșitul anilor 90 au apărut bulinele. Ce se întâmplă cu bulinele? Pe jumătate din case ele nici nu mai există! Dacă vă duceți la Arhitectură și vă uitați la clădirea din față, de la Pasajul Victoria, o să vedeți buline vopsite prima dată în gri, buline puse din nou și vopsite și astea, a doua oară. Deci, ăsta-i nivelul”, a conchis profesorul Dan Lungu.
Citiți și:
Bulină roșie, scenariu negru. Cine e vinovat pentru frica de cutremur în România?
Legea care condamnă zeci de mii de bucureșteni la o viață de coșmar
Locul unde se măsoară cutremurele
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
