Exclusiv De ce au intrat polițiștii din Alba după 3 ore în casa bărbatului care și-a omorât copilul. Primele explicații de la vârful Poliției

Data actualizării: Data publicării:
barbat-alba
Tatăl criminal s-a filmat cu bebelușul în brațe cu câteva ore înainte de tragedie

Cazul crimei în familie de la Alba continuă să șocheze, la fel și intervenția Poliției în acest caz. Tatăl criminal s-a filmat cu bebelușul în brațe cu câteva ore înainte de tragedie și a publicat imaginile pe o rețea de socializare, iar azi sunt verificate din nou telefoanele celor doi părinți. Între timp, Poliția Română a avut o primă reacție în acest caz.

Dar, vreo informație despre o anchetă internă deschisă față de polițiștii care au intrat în casa groazei la 3 ore de la apelul mamei la 112 încă nu există. Autoritățile insistă că s-a procedat ca la carte.

Familia se destrămase anul trecut, în octombrie, din cauza bărbatului, care s-ar fi purtat urât. De atunci, ce doi tineri locuiau separat, iar în weekenduri, bărbatul petrecea timpul cu băiețelul. Obișnuia să îl plimbe cu căruciorul prin fața blocului, fapt confirmat și de vecinii săi.

„L-am văzut săptămâna trecută, se plimba cu copilul prin cartier. Și i-am zis, ți-ai adus familia acasa? Zice nu, numai în vizită. Și l-am întrebat, unde ți-e nevasta și copilul? Face, a plecat de la mine. Și l-am întrebat din ce motiv. Zice că m-am purtat urât cu ea.
Când am vorbit cu el nu era așa de trist”, spune un vecin.

Însă, la ora 1 și 14 minute, sâmbătă noaptea, mama copilului a sunat îngrijorată la 112.

Luminița Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba: „Femeia a făcut apelul la 112, în jurul orei 1, transmițând faptul că fiul său, în vârstă de 1 an, se afla în grija fostului său partener și este îngrijorată în legătură cu acest lucru.”

Polițiștii l-au sunat pe bărbat și acesta le-a spus că totul este bine, apoi nu le-a mai răspus la telefon. De 18 ori ar fi încercat polițiștii să-l sune înapoi, fără succes. Chiar și așa, abia în jurul orei 5 dimineața oamenii legii au intervenit în forță la apartamentul în care bărbatul stătea în chirie, doar ca să găsească două cadavre. Nu s-a putut interveni mai devreme, spune Poliția, pentru că nu era niciun motiv.

Luminița Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba: „Mesajele primite de femeie transmiteau părerea de rău pentru destrămarea familiei și mesaje de iubire ale bărbatului față de ea, fără a scoate în evidență amenințări la adresa cuiva. A durat aproximativ o oră și jumătate până când a venit proprietarul apartamentului care a încercat să deschidă ușa. Nu s-a conturat niciun element din care să reiasă o stare de pericol pentru cineva.”

Procurorii au făcut percheziții și verifică din nou telefoanele celor doi foști iubiți. Serviciul criminalist caută indicii dacă nu cumva au fost șterse unele mesaje. Tragedia putea fi evitată, sunt de părere specialiștii.

„Când mama copilului îți spune clar, cu subiect și predicat, că viața copilului este în pericol, că omul acela are probleme psihice, păi nu trebuie să aștepți aprobare de la minister ca să spargi ușa. Vedeți dumneavoastră, la noi în weekend nici iarba nu crește”, a spus Liviu Chesnoi, psiholog criminalist.

Întrebări numeroase rămân momentan fără răspuns la acest caz, în care Poliția este acuzată din toate direcțiile că nu s-a implicat suficient.

Prima reacție a Poliței Române

În cursul zilei de luni, Poliția Română a avut o primă reacție în acest caz. Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române, a declarat în exclusivitate pentru Digi24:

Cu siguranță că sunt foarte multe întrebări în legătură cu acest eveniment... Acest apel ( apelul mamei) a venit pe la ora 1.14 minute... Din cercetări rezultă că tatăl a curmat viața copilului undeva între orele 00:00 și 1:00, respectiv înainte de a fi sesizată poliția. Nu vreau să se interpreteze că ne căutăm scuze, doar transmit datele rezultate din anchetă...

Nicio persoană nu a indicat polițiștilor din Alba locul în care se aflau bărbatul și bebelușul, au spus că s-ar putea afla în acel apartament închiriat, la părinți sau în alt apartament proprietate personală sau la un prieten.

Mama copilului nu mai știa dacă acesta locuiește la acea adresă, unde a și fost găsit. Acum este foarte clar că acolo se afla, dar atunci nu existau informații...

De asemenea, nu erau semne de risc.... În mesajele trimise fostei concubine nu erau amenințări și nu rezulta că ar vrea să facă rău bebelușului sau lui. Polițiștii nu au așteptat în fața ușii, au desfășurat activități permanente, au luat legătura cu proprietarii apartamentului, au relaționat cu familia bărbatului pentru a se stabilit locul în care se află. Când acest lucru s-a întâmplat, au spart ușa”, a declarat Georgian Drăgan.

Întrebare: Din perpectiva legii 192, cea care vă permite să intrați în spații private, în cazul în care există un risc, era vreo problemă dacă ați fi pătruns, fără să așteptați acordul proprietarului?

„Se intervine dacă există indicii că în acel spațiu este o persoană aflată în pericol. Ori, colegii de la Alba nu aveau certitudinea în care dintre locații se afla persoana în cauză, au coroborat toate elementele și când indiciile au fost clare și au văzut că ușa era blocată și nu putea fi descuiată din exterior, au spart ușa și au intervenit, dar, din păcate, era prea târziu.

Mama copilului nu ar fi afirmat nicio clipă că acel copil ar fi în pericol. Singurul lucru pe care l-a spus a fost că a avut o discuție prin mesaje cu tatăl între 00:00 și 1:00 și că ulterior acesta nu i-a mai răspuns la mesaje”, a spus Georgian Drăgan.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române a mai spus că în acest caz s-a declanșat o anchetă internă, dar că toate procedurile legale au fost respectate. „Reglementările legale au fost respectate în acest caz și o spun cu părere de rău pentru că un bebeluș și tatăl acestuia și-au pierdut viața”.

 

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...