Dan Luscalov: În cazul transplanturilor, organizarea trebuie făcută rapid. Este motivul pentru care, de multe ori, se fac deplasări riscante

Data publicării:
transplant-3

Floarea Mihai aşteaptă un transplant din 2011. În noiembrie, a crezut că a primit o şansă, dar ficatul pe care ar fi urmat să îl primească nu era potrivit pentru transplant. În urmă cu câteva zile, telefonul care o chema la Terapie Intensivă a sunat din nou. A venit la spital, însă nu a mai intrat în operaţie.

„Doamna doctor de la terapie mi-a spus "Îmi pare rău să vă aduc o veste proastă, avionul a aterizat forţat, medicii sunt răniţi". Am izbucnit în plâns. Îmi pare foarte rău pentru că au plecat să salveze viaţa mea şi viaţa dumnealor a fost pusă în pericol”, a spus Floarea Mihai.

„E devastată de tragedie. E a doua oară când vine pentru transplant într-un timp foarte scurt. Categoric nu are mult timp de aşteptat. Va rămâne cap de listă la grupa ei de sânge”, a precizat medicul Liana Gheorghe.

Şansa la viaţă pentru Floarea Maria urma să vină de la Oradea. O femeie de 64 de ani, internată după un anevrism cerebral a intrat, duminică, în moarte clinică, iar copiii săi şi-au dat acordul pentru prelevarea de organe.

„Am fost şocaţi aflând ieri la ora 4.00 despre aterizarea forţată şi decizia a fost luată împreună cu medicul Zota (n.red. - președintele Agenției Naționale de Transplant) de a intra în sală cu pacienta în moarte cerebrală pentru a se recola rinichii, care au fost transportați la Cluj și corneea, trimisă cu o ambulanță la Spitalul Militar Central din București”, a explicat doctorul Carmen Pantiş, coordonatorul programului naţional de prelevare.

„Un pacient în moarte cerebrală e instabil, este foarte greu de menţinut pentru ca organele să fie recoltate şi să funcționeze la primitor. Organizarea trebuie să se desfăşoare rapid. E motivul pentru care de multe ori, în ciuda vremii, se fac deplasări riscante”, a spus Dan Luscalov, fostul director al Agenţiei Naţionale de Transplant.

În paralel cu echipa medicală de la Bucureşti, o alta de la Cluj a plecat luni dimineaţă spre Oradea. Cele două echipe au colaborat de sute de ori în ultimii zece ani la prelevarea de organe.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri