Dacia a fabricat anul trecut puţin peste 307.000 de autovehicule la uzina de la Mioveni, în scădere cu şase procente faţă de 2011. A fost al doilea an consecutiv de scădere a producţiei, după ce în 2011 s-au asamblat 327.000 de autovehicule. Cel mai mare nivel a fost atins în 2010, când uzina s-a apropiat de capacitatea maximă de 350.000 de autovehicule.
Aproape toate maşinile produse în România sunt exportate. Anul trecut, 93 % din producţie a fost vândută pe pieţele externe şi a fost şi cel mai ridicat nivel de până acum.
Asta în condiţiile în care pe piaţa locală au fost vândute din ce în ce mai puţine maşini - doar 22.000 de autovehicule anul trecut, faţă de peste 30.000 în 2011 şi aproape 37.000 în 2010.
Dacia continuă să fie cea mai vândută marcă în România, dar cota de piaţă a producătorului s-a redus. Dacă în 2010 un sfert din maşinile vândute purtau sigla Dacia, anul trecut procentajul a scăzut la 27.