Curtea Constituțională: Consiliul Local nu poate avea acțiuni la Portul Constanța

Data publicării:
portul constanta generic

Sesizată de Avocatul Poporului, instanța a declarat neconstituțională o lege din 2008, în baza căreia Consiliul Local a primit 20% din acțiunile companiei naționale care administrează Portul Constanța. Decizia de astăzi a fost luată cu unanimitate de voturi.

Printre inițiatorii legii s-a aflat și deputatul Alexandru Mazăre, frate primarului Constanței, Radu Mazăre.  

Premierul Victor Ponta declara, în august,că autoritățile locale din Constanţa vor primi acţiuni la Port după alegerile prezidenţiale, deoarece până atunci preşedintele Traian Băsescu se va opune oricărui proiect, deci şi acestuia.

„Răspunsul Comisiei Europene a fost că se recomandă României, după alte experienţe europene, ca statul român, într-o formă sau alta, pentru că statul român înseamnă autoritatea publică centrală - Guvern şi autoritatea publică locală, să deţină peste 50 la sută. În ceea ce eu am propus şi ce se va face până la urmă, statul român, prin autoritatea publică centrală - minister şi locală - Primărie, Consililul Local, va deţine chiar mai mult decât 51 la sută, va deţine 65 la sută, restul trebuie intrat în procedura de listare la Bursă. Deci, încă 15 la sută din ceea ce are ministerul eu cred că este bine să fie scos pe Bursă pentru că în acest fel Portul Constanţa va putea să fie o companie în primul rând transparentă, deschisă să atragă investiţii, să se poată dezvolta”, a afirmat Victor Ponta.

Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu 60%, iar Fondul Proprietatea şi Consiliul Local Constanţa deţin fiecare câte 20% din capital.

Guvernul şi Primăria Constanţa ar fi vrut ca Ministerul Transporturilor să cedeze 13% din acţiuni Consiliului Local şi să listeze pe bursă un pachet de 14% din titluri.

Posibilitatea creşterii participaţiei Primăriei Constanţa a stârnit numeroase critici din partea operatorilor portuari şi a sindicatelor din port, dar şi în mediul politic de la nivel central.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...