Loteria fiscală pentru luna septembrie. Valoarea și data bonurilor câștigătoare

Data actualizării: Data publicării:
haos bonuri fiscale

Persoanele care au efectuat cumpărături pe data de 9 septembrie cu o valoare cuprinsă între 440 lei şi 440,99 lei pe un singur bon fiscal se pot număra printre câştigătorii noii Loterii a bonurilor fiscale.

haos bonuri fiscale

Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, pot fi depuse începând de luni la sediile ANAF. Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat. Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonurile fiscale câştigătoare va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF, transmite News.ro.

Dacă vor fi depuse cereri pentru mai mult de 100 de bonuri câştigătoare, va fi efectuată o nouă extragere la o dată ulterior anunţată, pentru desemnarea a maxim 100 de premianţi.

Până acum, cei mai mulţi câştigători cu premii mari la Loteria Bonurilor sunt din Bucureşti. În total, peste 20 de bucureşteni au câştigat, fiecare, cel puţin 50.000 de lei la loteria organizată de Ministerul Finanţelor, de la prima extragere, în aprilie 2015, şi până acum. Din Capitală este şi singurul câştigător care şi-a adjudecat întregul premiu de 1 milion de lei, la extragerea din aprilie. În restul ţării, judeţul Timiş şi-a adjudecat 6 premii consistente, iar alte judeţe, Prahova, Braşov şi Cluj, câte 4. În majoritatea judeţelor sunt însă unul-doi câştigători de premii mari la această loterie organizată lunar. În această seară are loc o nouă extragere, pentru bonurile fiscale emise în perioada 1-30 septembrie. Câştigul minim este 10 mii de lei, pentru că pot fi cel mult 100 de câştigători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”