Cum se vor face înregistrările la examenul pentru permis auto. Precizările Poliţiei
Data actualizării: Data publicării:
Proba practică pentru obţinerea permisului auto va fi înregistrată audio şi video, începând de luni, anunţă Poliţia Română.
Măsura este luată pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere.
Înregistrarea video şi audio se va face cu sisteme tehnice de monitorizare care se vor instala pe autovehiculele folosite la susţinerea acestei probe.
Nu se va înregistra proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A.
Sistemul tehnic de monitorizare se instalează, într-un punct fix, în autovehiculul pe care este afişată vizibil menţiunea «EXAMEN» şi se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcţia de deplasare a autovehiculului.
Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua şi ora examinării.
Înregistrările audio şi video realizate nu reprezintă informaţii de interes public. În cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice, înregistrările vor fi puse la dispoziţia instanţei competente.
„De luni, 03.07.2017, sistemul de înregistrare audio-video va fi operaţional la nivelul serviciile publice comunitare ale mun. Bucureşti şi jud. Ilfov, iar în zilele următoare acest mod de desfăşurare a probei practice se va aplica, etapizat, la nivelul tuturor serviciilor judeţene”, precizează Poliţia Română.
Modificările au fost introduse de Executiv în iunie 2016 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Concret, modificările respective vor apărea la prevederile Codului rutier despre susținerea examenului auto.