Cum au fost distribuiţi banii de la buget pe criterii politice în ultimii cinci ani

Data publicării:
1802 20clientelar-50237

În total, peste 1,3 miliarde de euro au fost alocate din bugetul statului către primării în intervalul 2007-2008, pe când Guvernul era condus de Călin Popescu Tăriceanu. Aceasta este cea mai mare sumă transferată de la centru către judeţe, într-o perioadă în care economia era pe val.

În clasamentul alocărilor din resurse bugetare urmează perioada 2009, când Executivul era condus de Emil Boc.

Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de specialiştii Expert Forum (EFOR), un think tank ce cuprinde experţi în politici publice şi bună guvernare, cu o bună cunoaştere a sectoarelor publice pe care le analizează.

Maximul clientelismului s-a atins în perioada în care au fost şi cei mai mulţi bani, adică 2007-2008, şi acest supliment de şanse era de trei ori, adică era de trei ori mai probabil să iei bani dacă erai în arcul puterii”, explică analistul Sorin Ioniţă, de la Expert Forum.

Practic, banii din cele şase fonduri naţionale, care finanţează cu precădere proiecte mici în mediul rural, au fost viraţi după criterii discreţionare, spun specialiştii. „Nu există reguli de distribuire; totul vine pe nişte anexe, la un buget sau la o decizie sau prin Secretariatul General al Guvernului, şi nu vei găsi nicăieri nici o justificare. Este la discreţia ministerelor şi a prim-ministrului care dă fondul de rezervă”, arată Sorin Ioniţă.

Şi fondurile companiilor de stat au fost folosite după bunul plac al guvernanţilor. Un exemplu este ceea ce s-a întâmplat pe piaţa gazului în perioada 2009-2010, când Guvernul a decis ca unii consumatori industriali să aibă acces preferenţial la gaz ieftin din producţia internă. Pierderea totală a depăşit atunci 250 de milioane de euro.

Expert Forum prezintă marţi concluziile Raportului anual pe 2013 al instituţiei, dedicat temei speciale a clientelismului, sub forma unei hărţi interactive şi a unei secţiuni analitice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri