Cristian Tudor Popescu: Nu se poate trece peste ce spune Gabriel Sandu despre PDL

Data publicării:
cristian tudor popescu ctp 5345359-Mediafax Foto-Octav Ganea-1

„După ştiinţa mea, niciodată în nişte acte oficiale, în cazul de faţă ale Procuraturii României, nu a fost menţionat numele unui partid ca entitate implicată într-un proces de corupţie de mari dimensiuni. Au fost persoane din conducerea unor partide, grupări, dar niciodată un partid. În cazul de faţă avem un întreg partid şi, dacă avem un partid, şi unul dintre partidele mari ale României, atunci avem toate partidele din România.

Nu se poate trece peste ce spune Gabriel Sandu şi peste ceea ce formulează procurorii. Va fi luat în justiţie, în discuţie un mare partid şi modul în care a înteles să îşi adune banii pentru campania electorală.

PDL nici usturoi nu au mâncat nici gura nu le miroase, în ce o priveşte pe doamna Elena Udrea. Ca şi cum Elena Udrea s-ar fi născut din spuma mării, ar fi ajuns la tot ce citim acum prin rechizitoriile procurorilor aşa, venită de pe stradă. Doamna Udrea nu este Gigi Becali sau Sorin Ovidiu Vântu sau alt gen de inşi care au fost luaţi pentru infracţiuni, în ultimă instanţă, pur financiare”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri