„Cei 34 de mucenici. S-au făcut 33, că a apărut o Iudă. Cu Taxi, care au făcut cântecelul cu bisericuţa mică şi de lemn, care nu erau decât ridicoli. Nu erau decât jalnici, decât patetici în sensul american al cuvântului. Dar reacţia! Reacţia faţă de gestul lor, iarăşi, înspăimântătoare. Au crescut donaţiile pentru mall-ul ăla al BOR-ului. Insulte înspăimântătoare şi aşa mai departe. Ameninţări la adresa lor. Cărţi arse. Viral pe net. Deci, momentul este cel care mă face să nu râd, altfel... N-aş râde, că n-are nici umor”, spune Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul le atrage atenţia autorilor cântecului şi celor care apar în videoclip că fac şi se alătură unor afirmaţii despre lucruri pe care nu le cunosc: „M-a înduioşat să văd hipsteri cărunţi care au încercat să pară foarte tinerei cu asta. Las la o parte dacă mă apuc să analizez ce au spus, cu biserică de lemn. Vezi ce înseamnă să vorbeşti fără să ştii? Vezi ce înseamnă să ironizezi ce nu cunoşti?”
Cristian Tudor Popescu a explicat de ce, timp de sute de ani, în Ardeal, bisericile ortodoxe au fost construite din lemn: „Păi cum poţi să spui că vrem o biserică de lemn? Există un trecut foarte important pentru Ardeal. În 1279 un rege maghiar a decretat că românii - preoţii şi valahii - din Ardeal nu au voie să-şi mai construiască biserici de zid în religie ortodoxă. Şi aşa a apărut multitudinea de biserici de lemn din Ardeal, ca o soluţie de restrişte. Nu sunt eu vreun fan al catedralei mântuielii neamului. Niciodată. Dom'le, dar când ironizezi, mai întâi află despre ce e vorba.”
Dar, spune jurnalistul, dincolo de încercarea nereuşită de ironie la adresa Catedralei Mântuirii, melodia „Despre Smerenie” a provocat o reacţie foarte apropiată de radicalizare: „Ceea ce este teribil acolo este reacţia - cum să-i numesc eu? - fanilor ortodocsişti. Spre ce ne îndreptăm? O să avem nişte ayatolahi pe aici fără turbane? Spre ce ne îndreptăm? Spre o teocraţie, o ţară condusă după criterii religioase?”