Antrenorul de box din București Romeo Păun a fost reținut, vineri seara, pentru omor, în cazul crimei din Piața Constituției.
Poliția Capitalei au decis, vineri seara, reținerea antrenorului Romeo Păun, în cazul crimei din Piața Constituției.
Întrebat de jurnaliști dacă este vinovat de crima care a avut loc în Piața Constituției, Păun a negat.
Romeo Păun a fost dus ca suspect la auderi în cursul zilei de vineri. El a fost boxer între 2005-2018, acesta având cinci victorii, 19 înfrângeri și două egaluri la activ în carieră.
Polițiștii au efectuat vineri, 21 de percheziţii domiciliare în București în dosarul crimei din Piața Constituției, potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, verificările venind la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.
Surse din Poliţie au declarat că perchezițiile au avut loc în zona Petricani - Lacul Tei și au vizat capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Piața Constituției este supravegheată de echipe mixte formate din polițiști de siguranță publică, jandarmi, polițiști rutieri și agenți de la Serviciul Operațiuni Speciale, în anumite intervale orare.
Măsurile vin în urma unei încăierari de duminică noaptea, din Piața Constituției, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii.
Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.